Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a răspuns, vineri, lui Victor Ponta că, în ciuda întrebării primului-ministru despre cine mai e acum liberal în România, că PNL este un partid liberal, de dreapta, iar membrii săi nu au nicio „confuzie” în această privință.
„Primul lucru și poate cel mai important pe care vreau să-l spun – cineva se întreba zilele trecute cine mai este exact liberal azi în România și ce mai înseamnă liberalism și doresc cu toată prietenia să dau un răspuns exact, care să vină în ajutorul tuturor: noi, PNL, suntem un partid liberal, un partid de dreapta, un partid în care activează foarte mulți oameni care sunt încă liberali”, a declarat Antonescu, fără a-l nominaliza pe Ponta drept persoana care a ridicat această întrebare.
„Nu am avut niciodată pretenția că toți cei care sunt liberali în România sunt în partidul nostru. Da, există liberali în România, noi suntem liberali și nu avem nicio confuzie privind acest lucru. Liberalismul înseamnă să pornești de la ideea că cetățenii unei țări, chiar dacă se constituie și funcționează ca o națiune, ca o comunitate, sunt întotdeauna indivizi ale căror drepturi trebuie tratate ca atare, apărate și sportite. Liberali înseamnă să lucrăm cu și pentru indivizi, nu cu gloate, nu cu mulțimi. A fi liberal înseamnă să înțelegi că lumea are nevoie de lideri puternici, ci nu de baroni. Liberal mai înseamnă să vrei să trăiești și să faci astfel încât să trăiești într-un stat de drept în care instituțiile lucrează pentru individ”, a mai spus liderul liberal, dând asigurări „prietenului care a întrebat asta” că există liberali în România.
Întrebat, joi, cum comentează declarația liberalului Klaus Iohannis, propus vineri la Ministerul de Interne și în funcția de vicepremier, care spunea că PNL nu agreează măsura reeșalonării creditelor, pe motiv că nu este de dreapta, premierul Victor Ponta se întreba retoric „cine mai e liberal acum în România”: „Sincer, cred că e o prostie să mai vorbești de măsuri de dreapta și de stânga. Ce e de dreapta și de stânga? Banii care se scot de la bănci, pentru că e vorba de provizioane pentru credite neperformante, se duc la populație care îi cheltuie și crește consumul. Ce e neliberal în asta? Sau cine mai e liberal acuma în România ca să ne spună cum e cu liberalismul sau cu social-democrația?”, s-a întrebat primul-ministru.